Spionul pelerin. Războiul meu secret cu Putin, KGB, Stasi.

Autor(i): Tom Shore

În stoc

Data livrare: 02-11-2020

Preț special 40,41 Lei Preț standard 44,90 Lei

Aceasta este una dintre marile povești nespuse ale secolului XX!

 

Spionul pelerin este relatarea nemijlocită a misiunii îndeplinite de un fost ofițer SAS trimis în spatele Cortinei de Fier, pentru a găsi pe cineva care nu vrea să fie găsit și a felului în care, într-o acțiune ulterioară, acesta a fost nevoit să dejoace atât mașinațiunile unui misterios ofițer KGB – un anume Vladimir Puțin –, cât și un complot criminal pus la cale de conservatorii de la Kremlin. O eventuală reușită a acestei conspirații ar fi oferit rușilor pretextul căutat pentru a scoate tancurile pe străzile Germaniei de Est. Astfel, Zidul Berlinului nu ar mai fi căzut, iar harta Europei ar fi arătat astăzi cu totul diferit.

 

Cartea aceasta este o poveste cu urmăriri pe acoperișuri, interogatorii luate teroriștilor pentru aflarea unor informații vitale, o femeie frumoasă din Germania de Est (suspectată că ar fi spioană Stasi), trădarea din partea unor persoane în care eroul are încredere, o goană prin pădure cu agenți dușmani pe urme și o culminantă luptă cu pistoale la Castelul Colditz (folosit odată de sovietici ca spital de psihiatrie și unde erau ținuți disidenții).

 

În romanele cu James Bond, agenții MI6 sunt cei care îndeplinesc asemenea misiuni, dar în realitate, atunci când au de înfruntat un dușman nemilos, într-un mediu izolat și periculos, serviciile de informații apelează la membrii Forțelor Speciale Britanice. Este prima dată când un martor din interior povestește despre felul în care agenții britanici sub acoperire fac orice este necesar pentru a proteja interesele Marii Britanii în străinătate – dezvăluind amestecul pe care l-au avut în diferite evenimente mondiale.

Date tehnice
Autor(i) Tom Shore
Număr pagini 440
Anul apariţiei 2020
ISBN 978-606-38-0313-0
Format carte 13 x 20 cm
Cod produs I182
Scrie o recenzie

Ce părere aveţi despre produsul: Spionul pelerin. Războiul meu secret cu Putin, KGB, Stasi.


Rating-ul dumneavoastră
Titluri similare