3 cărți pentru copii de citit în vacanță

Copilului tău îi place tare mult în vacanță: se joacă, aleargă, mănâncă înghețată, descoperă tot felul de minunății în curtea bunicilor și își face noi prieteni când mergeți în excursii. Numai de citit în vacanță nu prea îi arde, dar te-ai gândit că preferă alte activități pentru că nu are niște opțiuni de lectură cu adevărat interesante? 


Copiii sunt foarte selectivi în privința activităților din timpul lor liber. Doar cele care îi distrează, cu care se identifică și care le stimulează imaginația câștigă un loc în programul lor zilnic, așa că e cât se poate de clar: cărțile pe care copiii vor să le citească în vacanță trebuie să fie palpitante, cu multe aventuri și cu personaje puternice, istețe și curajoase. 

Bine, bine, o să spui, dar care sunt aceste cărți pentru copii pe care cei mici abia așteaptă să le citească în vacanță? Iată-le: 

„Arta spionajului. Coduri secrete, trucuri și deghizări”, de Falcon Travis, Judy Hindley

Pentru copiii mai mari de 7 ani, o incursiune în lumea celor mai buni spioni este o aventură de neratat. Cine nu-și dorește să afle și, mai ales, să aplice trucurile folosite de spionii adevărați? 

Cei mici vor învăța din paginile acestei cărți amuzante, cu ajutorul unui personaj destul de suspect, cu pardesiu, pe nume Black Hat, o mulțime de tertipuri: cum să codifice mesajele, cum să citească hărțile de spionaj și cum să se deghizeze rapid. Dar cel mai interesant lucru despre această carte - și care îi va fascina pe puștii îndrăzneți - este că dezvăluie trucuri reale, folosite de spionii KGB. 

Cartea „Arta spionajului”, publicată pentru prima dată în urmă cu aproape 50 de ani la editura Usborne, cea mai cunoscută editură de cărți pentru copii din Marea Britanie, a fost folosită drept probă în 1993, în cadrul procesului spionului sovietic Oleg Gordievsky. Acesta a confirmat că numeroase tactici sovietice de spionaj se regăseau în paginile acestei cărți pentru copii.


„Eu, Zeus și gașca din Olimp. Zeii și eroii povestesc”, de Frank Schwieger


Legendele zeilor greci se citesc pe nerăsuflate în după-amiezele leneșe de vară, dar numai dacă sunt redate cu haz și însoțite de ilustrații pline de umor. Autorul a luat pe rând fiecare zeu și fiecare erou din vechea Eladă, și i-a pus să-și povestească aventurile. Ceea ce Afrodita, Ahile, Apollo, Hefaistos, Hermes, Odiseu, Zeus și alții au și făcut în această carte de cultură generală pentru copii pe care se vor bucura s-o aibă în bibliotecă. 

„Moby Dick”, de Herman Melville - Ediție bilingvă engleză-română

Dacă mergeți la plajă în vacanță, nu uita să pui în bagajul copilului și o carte cu aventuri pe mare. Nu de alta, dar e foarte plăcut ca, atunci când ridică privirea din carte, să vadă cu ochii lui valurile înspumate și orizontul nemărginit, exact așa cum sunt descrise în povestea pe care tocmai o citește. 

Alege o carte pentru copii în limbi străine, mai exact o ediție bilingvă a unei cărți clasice, precum „Moby Dick”, de Herman Melville, repovestită de Geraldine McCaughrean. Pe lângă faptul că îl va putea însoți pe căpitanul Ahab în căutarea balenei albe, copilul tău își va îmbunătăți abilitățile de limbă engleză și va întâmpina noul an școlar cu mai multe cunoștințe decât avea la începutul vacanței. 

Copiii sunt cititori foarte exigenți, așa că recomandările literare trebuie să țină cont și de preferințele lor. Inspiră-te din sugestiile de mai sus de cărți pentru copii de citit în vacanță și alege-le pe cele care știi că îi vor face plăcere copilului tău.