Cum alegi cele mai bune cărți pentru copilul tău? 3 lucruri de care să ții cont

sursă foto: https://unsplash.com/photos/p1bHqLjKwi4

Alegerea cărților pentru cei mici a devenit o misiune mult mai dificilă în zilele noastre, în contextul în care noile generații s-au schimbat, iar odată cu ele, și interesele și curiozitățile celor mici. Dacă tu și prietenii tăi obișnuiați să citiți în copilărie orice carte care vă pica în mâini, iar biblioteca familiei părea o comoară în care descopereați de fiecare dată ceva nou, astăzi, legătura dintre copii și lectură se manifestă altfel. De aceea, este foarte posibil ca unele lecturi care te-au atras cândva să nu prezinte interes și pentru micuțul tău. La fel se poate și întâmpla cu biblioteca din casă, în care ai adunat, de-a lungul timpului, volumele pe care credeai că și copilul tău le va îndrăgi. În realitate, însă, a abandonat multe dintre acestea, iar pe altele a refuzat, pur și simplu, să le continue la primul căscat.

Chiar dacă diferențele dintre generația ta și generația copilului tău par copleșitoare uneori, ele nu trebuie să te descurajeze, ci, dimpotrivă, trebuie să te motiveze și să te determine să pornești în căutarea unor cărți cu adevărat potrivite și încântătoare pentru cel mic.

Ne dorim să îți fim alături în această căutare-provocare - de aceea, te invităm să descoperi în continuare care sunt principalele lucruri de care să ții cont, astfel încât să te asiguri că îi vei dărui copilului tău cele mai bune cărți și că, odată cu ele, îi vei stârni și curiozitatea pentru noi lecturi:

Pasiunile și interesele celui mic

Diferențele între generații au un cuvânt important de spus mai ales în sfera pasiunilor și a intereselor. Astfel, chiar dacă pe tine te fascinau, de pildă, basmele cu împărați, există posibilitatea ca pe micuțul tău să nu-l atragă astfel de povești. Ba mai mult, poate că nu este, pur și simplu, fascinat de ficțiune și preferă, mai degrabă, cărțile în care poate descoperi tot felul de informații utile, din zona sa de interes. Ține cont, așadar, de lucrurile care îi stârnesc atenția, de hobby-urile pe care le are, dar și de lucrurile pe care ți le povestește cu drag. De exemplu, dacă remarci că obișnuiește să îți spună în fiecare zi despre ce a mai aflat nou la ora de istorie, îi poți oferi cărți care să-l ajute să aprofundeze aceste cunoștințe.

Suntem înconjurați de tehnologie. Copiii noștri iau contact cu tehnologia încă de la vârste fragede - aceasta este realitatea zilelor noastre. Cu siguranță că niciun părinte nu își dorește un copil dependent de Internet, de smartphone sau de orice alt device. Pe de altă parte, nu este întotdeauna necesar să te îngrijorezi dacă observi că micuțul tău e fascinat de tot ceea ce înseamnă univers digital. În schimb, îi poți dărui cărți care abordează teme precum: rețelele sociale, beneficiile și riscurile Internetului, beneficiile și riscurile telefonului mobil. Cu ajutorul unor astfel de lecturi, copilul tău va înțelege mult mai bine cum funcționează universul digital în care trăim cu toții, va descoperi atât părțile bune, cât și părțile mai puțin bune ale acestuia și, în plus, este foarte posibil să-și dorească să citească și alte cărți de genul acesta! Despre cărțile pe care să le dăruiești copilului tău în funcție de preferințele sale am mai scris și în alt articol, pe care te invităm să îl citești.

Vârsta și nivelul de înțelegere ale copilului tău

Pe lângă pasiunile și interesele celui mic, la fel de important este să ții cont și de vârsta lui, care se află în strânsă legătură cu nivelul de înțelegere a textelor. Altfel spus, orientează-te către cărți care au un limbaj accesibil, care abordează subiecte pe care le poate înțelege și care, astfel, îi pot atrage atenția.

Gama noastră de cărți pentru copii cuprinde volume pentru toate categoriile de vârstă, pentru toate interesele și preferințele. Astfel, copilul tău se poate bucura de cărți potrivite nivelului său de înțelegere, scrise într-o manieră atractivă, ludică și prietenoasă. Încurajăm lectura încă din primii ani ai copilăriei - de aceea, am inclus în portofoliul nostru și volume pe care și piticul tău le va înțelege și le va îndrăgi. Dacă încă nu reușește să deslușească literele, citește-i tu, căci timpul pe care îl petreceți împreună astfel este un început promițător în relația lui cu lectura de mai târziu.

Ilustrațiile cărților

Dacă ar fi să adaptăm bine-cunoscutul citat o imagine face cât o mie de cuvinte la universul copiilor, acesta ar suna cam așa: o carte cu ilustrații jucăușe și viu colorate are șanse mult mai mari de a deveni atractivă pentru copilul care o va răsfoi, indiferent că acesta de-abia deslușește literele sau știe să citească, indiferent că are 3 ani sau este deja în clasele primare. Firește că felul în care sunt ilustrate cărțile depinde foarte mult de categoria de vârstă căreia i se adresează: astfel, cărțile pentru pitici sunt mai bogate în ilustrații decât în texte, în timp ce în cărțile potrivite pentru copiii mai mari, textele încep să fie mai lungi și mai complexe.

Cărțile cu ilustrații se află, fără doar și poate, în topul preferințelor micilor cititori, pentru că acestea îi ajută să înțeleagă mai bine lucrurile și să-și formeze în minte o imagine despre ele. Atunci când vorbim despre cărțile de povești, totul devine și mai fascinant: văzând o imagine cu Scufița Roșie, de pildă, micuțul tău va simți că are o relație mult mai apropiată cu personajul principal și va reține mult mai ușor povestea.

Ținând cont de aceste criterii de alegere a celor mai bune cărți pentru copilul tău, misiunea de a-i ghida pașii către lumea lecturii va deveni, cu siguranță, mult mai ușoară!